Sorin Olariu - seniorul epigramei

Poetul ar fi acel om inaparent, inapartenent, care se îndârjește să asculte din ce în ce mai îndepărtat, susurul vag al izvorului din care el își soarbe însăși viața.
(Philippe Jaccottet)














Daniel Bratu

Seniorul Epigramist

Seniorul, astazi, in camasa iese,
Ornicul din pieptu-i bate dezvelit,
Rasu-i fin imbraca razele – mirese,
Iluminand „sit”.
Nasul epigramei imprejur isi face

Ochii sai luceferi, cand striga popor:
„La noi sa fii rege, sa avem, in pace,
Aprig viitor!”…
Rade-ncet in barba seniorul: „Drace!
Inutil demersul, sunt doar”, spune trist,
„Un…Epigramist!”

La multi ani!







Dumitru Cioaca-Genuneanu

Maestrului Sorin Olariu de la care am invatat atat de mult

dedicatie:

Sorin din umoru-i fin
face iar o danie
ea de dulce-i ca un vin
de impartasanie


a) gurile rele sustin ca parintele Sorin Olariu a fost silit sa emigreze in America de asemanarea sa cu patriarhul:

la partea-i cea mai micuzta
e-asa rau Sorin Ierarhul
ca s-a luat pentru-o maicutza
de barba cu patriarhul



b) parintele Sorin Olariu nu tine neaparat sa fie decorat cu stelutze de \"Agonia.ro\":

fiindca-i greu de-adus din cer
nu mai vreau acea stelutza
dar in locul ei va cer
o ratacita... puicutza



c) parintele Sorin Olariu aplica celor prinsi in pacat foarte scurte si eficiente predici crestine:

cand m-a prins pe-a lui terasa
giugiulind pe preoteasa
popa, suflet credincios
mi-a zis una cu Hristos




Lucian Preda


Tii!

ce brumă și răcoare
s-a lasat aseara-n vale
peste plopii-aproape vii
cu coroane și făclii
pe alocuri înghețată
fața soarelui vărsată
undeva pe la pământ
unde vine doar un vant

singur

poate flămând
să ne poarte în văzduh
unde-i gol de veac în puf
fi-v-ar florile în vârf
primaveri cu dor cu tot
să iți poarte la noroc.








A vorbi despre Sorin Olariu ar însemna să te hazardezi pe un tărâm aproape necunoscut, dacă vrei să cunoști omul, atunci nu-l căuta în biografia lui, care este atăt de impresionantă, ci cred că cel mai interesant lucru e să mergi pe urmele pașilor lui lăsați pe patina timpului:

nisipul din clepsidre
s-a scurs demult
odată
cuprins de-o altă vrere
străină și
ciudată
ești gol pe dinăuntru
și gol pe
dinafară
și-ncet încet căutarea
începe să te
doară ***

Sorin este prins între elanurile lui de poet și disprețul său pentru realitățile lumii, expuse atăt de ironic (uneori) în epigrame. Miracolului și granițelor poeziei, le corespund, dragostea și pasiunea față de poezie sau mai degrabă o unică pasiune în care toate se adună și nu încetează să-și schimbe culorile. Dragostea pentru poezie se pare că-i luminează viața, e poetul actual care se întâlnește cel mai bine cu timpul său:

Un bărbat mai în etate
Înjura, ieșind grăbit:
-Fir-ar mama ei, dreptate…
Că și asta s-a scumpit! ***

Si dragostea pentru poezie:

iar eu
voi veni la tine
odată
plutind
pe aripi de vis
și-ți voi vorbi
într-o limbă ciudată
de înger
ucis ***


A smulge lucrurilor ceea ce ele știu despre oameni și evenimente e ținta lui – uneori de răzvrătire, alteori de admirație ... el și poezia sa sunt într-un continuu dialog, ea cu o voce reținută, el cu o neliniște a neliniștii care îl ancorează pe pământ și în timp:

Sunt mii de caini umbland hai-hui
Pe strada...
Si nu-s covrigi ca sa le pui
In coada... ***

Sau:

Când Vlaicu pe bancnote zboară
Produce-n țară numai vaier…
E clar (pentru a câta oară?)
Că leul nostru e în aer. ***

Și:

L-a curentat, demult, odata,
Un cablu de transformator,
Dar a scapat basma curata
Ca nu-i prea bun...conducator! ***


Cuvintele pentru Sorin nu sunt acele grupuri cuminți de litere care dorm în dicționare; poetul, în fiecare clipă, le inventează și le crează. Alege dintre ele, le încercuie conturul prin apropieri succesive, prin aprofundări măsurate. Poezia lui e prețioasă în sensul că e concentrată asupra limbajului:

mi-e dor de lumea aceea ce-a fost
și nu mai este
mi-e dor de lumea aceea ce-n veci
nu va mai fi
ca de-un palat de cețuri din
tainică poveste
ca de-o gingașă floare
pierdută-n bălării ***





Comentariile membrilor:

Boli lirice

Tot respectul!

Am fost la Spitalul de Boli Lirice. La sectiile Nichita,Minulescu,Bacovia nu mai erau paturi libere iar Sectia Eminescu s-a transformat, din lipsa de pacienti, in Sectia Boli Straine. Medicul mi-a spus ca numita boala \"Dor de Eminescu\" a fost eradicata de \"vaccinurile straine\" !


P.S. Nu vreau sa se creada ca \"am ceva\" cu \"sorii\" poeziei mai sus mentionatzi, dar prea usor a fost uitat \"Luceafarul\".

HORIA [15.Jan.03 21:54]
-------------------------------------------------------------------------


+DE CITIT !

Ce mare bucurie mi-ai facut, nici nu stii!
E atat de curata, de plina de simplitate si candoare poezia ta. Ma infioara.
Deosebita realizarea. In vremea poeziei postmoderne, versurile tale aduc un parfum de esente dulci si dragi, pe care imi doream sa il inspir, nestiind ce-mi lipseste.
Ma inclin cu multumire!

Licorna [15.Jan.03 23:19]
-------------------------------------------------------------------------



Sorin este dâra de lumină, venită de undeva de sus, este acel poet cu un surplus de cuvinte în care sclipește fără apel bucuria sau drama tuturor oamenilor:

-Ce sa ma fac, mai fratioare?!...
Sotia-mi, are rau de mare!...
-Sa scuipi in san, la o adica;
Putea sa aiba rau de...mica!!! ***



Comentariile membrilor:

Sorin, ca de la marinar la marinar

Replica:

Sunt capitan de pacheboturi,
Unde mai pui ca sunt fatos,
Iubitele m-asteapta-n porturi
Cu toate panzele in jos.


Ghiocel [23.Jan.03 15:38]
-------------------------------------------------------------------------



Este evident că Sorin n-a inventat climatul poeziei, ci probabil poezia era în el, o respiră, universul său este un univers în geneză pentru a ne putea împărtăși momentele sale în fericirea de a exista:

vinovat
pășesc cu sfială
peste temple sfărâmate
și peste religii uitate
străjuite doar
de Umbra Timpului

sanctuarele
sunt acum umbre
rugăciunile
au apus demult
înghețate pe buze

muribund
Ultimul Mare Preot
îmi întinde Urna
apoi se risipește
ca un abur de lumină
peste lucruri

deschid
și mă cutremur
Cenușa
sunt EU ! ***

Concepția sa estetică este de natură morală, uneori poemele nu sunt altceva decât niște lecții perfecte, prin care încearcă a ne împărtăși momentele sale de beatitudine:

hei zise ofticat
barmanul cel gras
cine dracului
a încuiat
timpul
pe dinafară

cum cine
spuse
mama poetului
fiul meu drag
scumpul meu fiu
care astăzi
învață
să moară ***

Izvorul care iese la suprafață îi dăruiește poeziei calitățile lui de limpezime și opacitate, însușirea de a fi produsul unui sol căruia îi regăsește prelungirile indefinite în prezentul actual:

dar poate că la noapte va mai muri o stea
clepsidra mea intra-va din nou
în reparații
și-n palma-mi de zăpadă nisipul va cădea
sfârșindu-și zborul tainic de undeva
din spații

dar poate că la noapte voi mai muri odată
astâmpărându-mi foamea cu seva
din pământ
și-uitând pentru o clipă c-am existat vreodată
am să m-aplec sfielnic să văd dacă
mai sunt ***

Orice poezie poate fi considerată o răzbunare a spiritului din poet care dă naștere unui univers dezlănțuit, care nu cunoaște lanțuri:

Reduceri multe-n Cercetare,
Spitale, Baze Militare...
C-asa vor unii mai sus-pusi
Sa fim o tara de...redusi. ***


Poet a mai multor țări va face cauză comună cu pământul țării sale, vorbește în numele lui, adjudecându-și-l în întregime pe care îl explorează plin de misterul dragostei și uneori al neantului:

România-i țara-n care
Paradoxu-i foarte mare…
Că pe-aicea, din păcate,
Nu faci față de n-ai…spate! ***

Și:

Pentru tarani (chiar ei o spun)
Pamantu-i darul cel mai sfant;
De-aceea, guvernantii pun
Agricultura la...pamant! ***



După ce a navigat prin apele Institutului Politehnic din Timisoara- Facultatea de Mecanica a suferit apoi influența de Management ca apoi să-și forjeze limba ca Licențiat în Teologie și Istorie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, colecționează cuvinte din mai multe țări prin faptul că este colaborator la peste 50 de ziare si reviste de limba romana din țară și strainatate *** sau aici . ***



Sorin Olariu a scris:
Ce parere aveti despre epigrama romaneasca?
Poate fi considerata literatura?
Sau e numai o cenusareasa, cum spun unii? ***



Încerc eu să răspund la întrebarea pusă de Sorin – epigrama este o specie tânără în contextul literaturii noastre. Epigrama a înflorit în Franța, ea fiind îmbrățișată de celebrități literare ale acestei țări. Chiar și scrierile grecilor și latinilor, primii mari maeștri ai epigramei, ne-au parvenit tot prin intermediul cărții franceze.

La început epigrama românească a avut un caracter strict politic, apoi își extinde aria. Apare în creația unor scriitori consacrați printre aceștia figurând: Macedonski, Eminescu și Caragiale. Cei care pun bazele tradiției epigramatice românești sunt: Giordană, Radu D. Rosetti, Ion Ionescu-Quintus și Vero. Anul 1925 marcheată un moment important în istoricul epigramei românești. În acest an se publică Epigrame de Cincinat Pavelescu, Epigrame și epitafuri de Ion I. Pavelescu și Stihuri și epigrame de Giordano și am putea continua cu cei de azi.


Desigur, ultimul cuvânt îl are cititorul, arbitru supreme, căruia îi consacrăm această întreprindere de loc facilă. Îl invităm să se pronunțe!




Doar pentru tine!

Dacă

ochii mei privesc la stele
însetată și flămândă
ca un cerșetor
îți întind cartea de vizită
tu îmi descoperi chipul privind
siliconiada
într-un sfârșit de mileniu
m-am trezit izbită
de murăturile de sezon
e doar un…
paradox românesc
ce ne mai desparte
e poate aripa de înger
sau
reforma la români

gândul se răsfață în
poemul non-poem

simt prezența
unei doamne cu sânii mari
ca un copil tu ningi agale
lăsând în urmă
lumina primului sărut
când nu voi mai fi
va fi doar... motiv pentru o beție

dragostea nu are cuvinte
eu voi alege cerul
și tu
plângi …
doar
în poemul care moare
muza către poet
se cuibărește-n palme

tu ești doar…
sfinxul de ceară
răscumpărând timpul
într-un pastel înghețat

neliniștea îmbracă un dor de dor de Eminescu
simt șoapta pașilor tăi
printre scările cerului

azi –noapte târziu am visat despre…
un crist îmbătrânit

iar

cocoșatul de la Notre Dame
se adapă din turmele soarelui
în dimineața altarelor sihastre

ningea cu vise
iar crengile de măr neatise
iluzii de mătase într-un anotimp numit
haiku

zăpezile vor curge în dureri
prăvălind o…
poveste fără de sfârșit


cu mult drag de tine, Maria.......